Ce este anemia?

În mod clasic, anemia se defineşte ca fiind scăderea hemoglobinei şi a hematocritului sub valorile normale corespunzătoare vârstei şi sexului.

Hemoglobina este o proteină complexă (care conţine fier) ce reprezintă cea mai importantă componentă a globulelor roşii din sânge numite hematii sau eritrocite. Hematocritul reprezintă raportul dintre volumul hematiilor şi volumul plasmatic exprimat procentual.

Anemia și simptomele sale

Rolul principal al hemoglobinei este acela de a fixa și transporta oxigenul de la plămân la țesuturi, pentru a asigura funcționarea normală a celulelor.

Reducerea capacitaţii de a asigura transportul oxigenului (ca urmare fie a reducerii concentraţiei de hemoglobină din eritrocite, fie a reducerii numărului de eritrocite din circulaţie) se manifestă prin paloare, care se instalează lent în anemia cronică şi rapid în anemia consecutivă unei hemoragii, răcirea extremităţilor din cauza reducerii metabolismului din ţesuturi, respiraţie accelerată care asigură o creştere a cantităţii de oxigen fixată pe hemoglobină, tahicardie (adică creşterea frecvenţei bătăilor inimii) pentru a compensa reducerea cantităţii de sânge care transportă oxigen.

Anemia: cauze

Anemia este semnul evocator al unei stări patologice.

Anemiile posthemoragice se caracterizează prin scăderea masivă a numărului de hematii precum şi a cantităţii de hemoglobină. O formă gravă a anemiei acute posthemoragice este însoţită de şoc sau colaps cardiovascular. Forma cronică apare după pierderi mici, dar repetate, de sânge, prelungite deseori timp de luni şi ani, ducând la epuizarea măduvei osoase şi a rezervelor de fier ale organismului. Aceasta situaţie apare în caz de ulcer duodenal sângerând, hemoroizi, colită ulceroasă, cancer gastric sau intestinal, pierderi de sânge prin urină şi sângerări uterine abundente.

Anemia feriprivă se caracterizează prin încărcarea redusă cu hemoglobină a hematiilor şi apare la persoanele care primesc prin alimentaţie cantităţi insuficiente de fier, la cele cu absorbţie defectuoasă de fier prin intestin, la cele la care consumul de fier este crescut (gravide, fete la pubertate etc.), precum şi în utilizarea defectuoasă a fierului (tumorile maligne şi infecţii).

Anemiile hemolitice apar în urma unei distrugeri exagerate a globulelor roşii, distrugeri datorate fie calităţii defectuoase a hematiei, fie anticorpilor din plasma sangvină, fie distrugerii într-un ritm prea accelerat a hematiilor de către splină. Factorii chimici care pot declanşa anemiile hemolitice sunt: cloratul de potasiu, benzenul, plumbul, fosforul, sulfamidele, fenacetina, toxinele unor microbi (streptococi, stafilococi), toxinele unor paraziţi (exemplu: malaria) precum şi unele toxine provenite din ciuperci sau veninuri de şarpe şi păianjen. O anemie hemolitică foarte gravă se produce în cursul transfuziilor cu sânge incompatibil.

Anemiile prin defect de generare a hematiilor se mai numesc hipoplastice sau aplastice şi sunt consecinţa incapacităţii măduvei osoase de a produce hematii. Aceste anemii care apar în special în bolile maligne ale sângelui (leucemii acute şi cronice) sunt asociate cu o scădere a numărului de trombocite, din a căror cauză, alături de anemie, apar şi hemoragii care vor accentua anemia.

Talasemiile sunt boli genetice (transmise ereditar) caracterizate prin afectarea sintezei globinei (proteina specifică hemoglobinei). Majoritatea sunt forme minore de boală caracterizate prin persistenţa de-a lungul vieţii a unei anemii uşoare, asimptomatice sau cu simptomatologie discretă. Formele intermediară şi majoră ale talasemiei sunt rare, dar foarte grave.

Anemia pernicioasă (megaloblastică, Biermer) se caracterizează prin lipsa de maturaţie a globulelor roşii din cauza fie a unui aport insuficient de vitamina B12 şi/sau acid folic, fie a unei absorbţii necorespunzătoare (orice afecţiune gastrică care scade sinteza factorului intrinsec, factor care asigură absorbţia vitaminei B12).

Rolul laboratolui în diagnosticul anemiilor

Efectuarea unei hemograme complete reprezintă investigaţia primară obligatorie la care se adaugă, în anumite cazuri (stabilite de către medicul de laborator în funcţie de aspectul hemogramei), examinarea frotiului de sânge. O hemogramă completă (care în laboratoarele moderne se face în 1-5 minute datorită aparaturii ultraperformante) cuprinde:

O hemogramă completă (care în laboratoarele moderne se face în 1-5 minute datorită aparaturii ultraperformante) cuprinde:

numărul de hematii – care în anemie poate fi scăzut, normal sau crescut în funcţie de vechimea anemiei şi de capacitatea măduvei osoase de a compensa anemia;

hematocritul – care în anemii este scăzut;

hemoglobina – care de asemenea este scăzută;

volumul eritrocitar mediu (VEM) ne dă informaţii asupra mărimii hematiei – este scăzut în anemiile feriprive şi talasemii, normal în anemii posthemoragice, crescut în anemia pernicioasă;

hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este scăzută în anemiile feriprive şi alte anemii care merg cu scăderea sintezei de hemoglobină (talasemii), normală în anemiile posthemoragice recente, crescută în anemia pernicioasă;

concentraţia hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM) este scăzută în anemiile feriprive şi alte anemii care merg cu scăderea sintezei de hemoglobină şi normală în restul anemiilor;

Restul parametrilor unei hemograme (număr de trombocite, volumul trombocitar mediu, trombocitocritul, numărul de leucocite şi formula leucocitară) constituie, în multe cazuri, informaţii utile care ne pot avertiza asupra unei cauze a anemiei (leucemii, trombocitopenii, etc.).

Examinarea microscopică a frotiului se sânge (preparat obţinut prin întinderea în strat subţire pe o lamă de sticlă a unei picături de sânge urmată de colorarea acestuia) reprezintă modalitatea de studiere a morfologiei celulelor sangvine, de apreciere a cantităţii de hemoglobină din hematii, a numărului de leucocite şi trombocite din sânge, informaţii suplimentare care vor ajuta la stabilirea tipului de anemie.

Pentru confirmarea diagnosticului provizoriu stabilit după examenul clinic şi investigaţiile primare, sunt necesare şi alte investigaţii cum ar fi: dozarea sideremiei(determinarea fierului din sânge), capacitatea totală de legare a fierului (CTLF), feritina, haptoglobina, transferina, bilirubina, lactat dehidrogenaza (LDH), testul Coombs, electroforeza de hemoglobină, etc. Se poate ajunge în unele situaţii până la puncţie medulară pentru examinarea măduvei osoase.